Efectul statului la coadă persistă chiar şi după ce românii au scăpat de sub dictatura comunistă, doar că se manifestă altfel. Şi nu doar în România se mai păstrează cozile interminabile, ci şi în alte ţări mult mai dezvoltate, însă acolo statul la coadă nu presupune ca şi în România strigăte sau îmbrânceli.
Românii au rămas la fel de consecvenţi în privinţa statului la coadă ca şi acum două decenii când chinul zilnic al unei gospodine era să aştepte în faţa magazinului alimentar local, adică se alătura cozii la cârnaţi, iar când în sfârşit ajungea omul de la tejghea îi spunea preţul, apoi dacă avea destui bani se ducea şi se aşeza la coada formată la casa de marcat. Gospodinele care făceau cumpărături în societetea de consum dădeau ca un fel de probă fizică şi psihică în care răbdarea trebuia să fie nelimitată şi toleranţa o caracteristică importantă.
Citeste si:
FOTO – Spune-mi ce vezi in imaginea de mai jos ca sa-ti spun daca suferi de PSIHOZA!
TEST PSIHOLOGIC: Alege o imagine si afla TIPARUL SUBCONSTIENT dupa care functioneaza creierul tau!
Psihologia POPORULUI ROMAN: Cat de fericit esti, in functie de zona geografica unde locuiesti!
Aparent, est- europenii păreau încântaţi de cozi ca şi britanicii, însă având motive diferite. În ţările comuniste, cozile erau o consecinţă a lipsurilor şi a lipsei de competiţie. Cu toate că a trecut timpul în ţara noastră se mai stă la coadă fie pentru a achita facturi, fie pentru plata unor amenzi, fie pentru a vota sau chiar pentru a ne închina la moaştele unui Sfânt. Obicei pe care românii l-au învăţat în perioada comunistă, când exista o planificare centralizată, iar oamenii nu se puteau exprima liber în folosul propriu.
Cred că în timp şi la noi se va renunţa la acest obicei, vedeţi şi acum că tinerii nu prea stau la coadă, îşi plătesc facturile online, fac cumpăraturi online, plătesc rate şi găsesc tot felul de soluţii prin care să economisească timp, însă până atunci mai sunt aşa numitele generaţii de tranziţie care încă mai stau la rând pentru că aşa au fost învăţaţi că trebuie să facă, au reminiscenţe din trecut.
Tinerii au o altă structură psihologică pentru că s-au născut în alte condiţii economice şi sociale“, spune Claudia Vaida, psiholog.