8 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăStirea zileiConstantaIZVORUL TAMADUIRII, praznuit la Manastirea Dervent! Mii de credinciosi sunt asteptati la...

IZVORUL TAMADUIRII, praznuit la Manastirea Dervent! Mii de credinciosi sunt asteptati la IZVORUL CU APA VINDECATOARE!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Peste 5.000 de credinciosi sunt asteptati, vineri, la Manastirea Dervent din judetul Constanta, cu prilejul sarbatorii Izvorul Tamaduirii si pentru a lua apa vindecatoare.

Aceasta sarbatoare este randuita de Biserica in prima zi de vineri dupa Invierea Domnului, iar pelerinii vin la Manastirea Dervent cu credinta ca apa izvorului despre care se spune ca a aparut dupa ce Sfantul Apostol Andrei a lovit cu toiagul intr-o piatra vindeca bolile.

Vineri dimineata, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va oficia slujba Acatistului si a Ceasurilor, continuand cu Sfanta Liturghie, iar apoi, in jurul pranzului, clerul, impreuna cu participantii la sarbatoarea de la Dervent, vor porni in procesiune spre Izvorul Tamaduitor al Sfantului Apostol Andrei, unde va fi oficiata si slujba de sfintire a aghiazmei mici.

Potrivit reprezentantilor Gruparii de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanta, la ceremonialul religios organizat la Dervent sunt asteptati sa participe peste 5.000 de credinciosi din judetul Constanta, dar si din judetele limitrofe, iar 50 de jandarmi vor asigura ordinea publica. Dispozitivele de ordine vor fi formate din echipe de patrulare, precum si echipe de interventie mobile, zona in care se va desfasura ceremonialul religios va fi delimitata cu garduri metalice, iar in zonele de acces se va efectua control preventiv corporal si al bagajelor.

Sarbatoarea Izvorului Tamaduirii dateaza din prima jumatate a mileniului I si face referire la vindecarea unui orb care si-a recapatat vederea dupa ce glasul Maicii Domnului i-a spus imparatului Leon cel Mare sa il duca sa se spele cu apa dintr-un izvor din apropierea Constantinopolului. Pe acel loc, Leon a zidit ulterior o biserica.

In Dobrogea si in tara este recunoscut ca izvor tamaduitor Izvorul de la Manastirea Dervent, despre care traditia spune ca a aparut la rugaciunea Sfantului Apostol Andrei, cel ce, in drumurile sale, s-a oprit in locul din apropierea actualei manastiri pentru a-i invata cuvantul Evangheliei pe cei din zona. Dupa predica sa a batut cu toiagul in pamant si a izvorat o apa limpede in care i-a botezat pe cei ce au dorit sa primeasca botezul crestin.

In decursul timpului s-a pastrat vie amintirea acestui izvor si in fiecare an, chiar si in perioada comunista, pelerini din intreaga tara poposeau la acest izvor pentru a lua apa.

Sursa: mediafax.ro

Ultimele stiri