16 C
București
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăStirea zileiBucurestiNesiguranta si neincredere! Jaf dupa jaf in zona Bucurestiului iar autoritatile nu...

Nesiguranta si neincredere! Jaf dupa jaf in zona Bucurestiului iar autoritatile nu fac nimic

in:

Stiri pe acelasi subiect

Tot mai multa nesiuranta in Romania dupa ce numarul jafurilor rasunatoare este in continua crestere iar asasinatele au devenit ceva comun. Nici de Sarbatori nu a fost liniste pentru ca hotii au spart doua seifuri: unul in Voluntari, chiar in casa unui ofiter antitero din SRI si unul in Sectorul 4.

Un barbat din Sectorul 4 a reclamat la politie ca, in cursul zilei de sambata, i-a fost furat din locuinta un seif metalic, ce continea mai multe bunuri si sume de bani, in diferite valute, dupa ce, in prealabil, ar fi primit un apel prin care a fost anuntat ca i-ar fi fost lovit autoturismul, acesta parasind apartamentul.

„La data de 6 ianuarie, in jurul orei 20,00, Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti – Sectia 14 Politie a fost sesizata de catre un barbat cu privire la faptul ca, in aceeasi zi, i-a fost sustras, din locuinta personala, un seif metalic, ce continea mai multe bunuri si sume de bani, in diferite valute”, precizeaza, duminica, reprezentantii Politiei Capitalei.

La fata locului s-au deplasat politisti din cadrul Serviciului Investigatii Criminale – Sector 4, impreuna cu specialisti criminalisti de la Sectia 14 Politie, care au demarat cercetarile.

„Astfel, s-a stabilit faptul ca barbatul ar fi primit un apel, prin care a fost anuntat ca i-ar fi fost lovit autoturismul, moment in care ar fi parasit apartamentul, l-ar fi asigurat, iar cand a revenit, a constatat lipsa seifului. Totodata, s-a constatat faptul ca usa de la intrare nu prezenta urme de fortare”, arata DGPMB, potrivit Agerpres. Cercetarile sunt continuate de catre Serviciul de Investigatii Criminale Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 4, sub aspectul savarsirii infractiunii de furt calificat.

Jaf cu furt de arme in Voluntari

Victima este un fost ofiter SRI care a lucrat la Brigada Antitero si are o cariera de peste 18 ani. Totodata, barbatul a asigurat securitatea pentru multi demnitari, inclusiv pentru presedintele Statelor Unite ale Americii (SUA) in momentul in care a venit in Romania, pentru seful FBI, dar si pentru presedintele Romaniei.

Hotii au intrat in casa fostului ofiter SRI, dintr-un complex rezidential din orasul Voluntari. De aici au furat un pistol letal, 24 de cartuse si mai multe bijuterii.

Bunurile erau tinute intr-un seif, iar hotii stiau exact unde se afla bijuteriile familiei. Victima jafului le-a povestit anchetatorilor ca nu are dusmani, dar se gandeste ca fapta ar fi putut fi comisa de menajera pe care o concediase recent.

Totodata, vecinii cred ca jaful a fost facut la pont, asa cum s-a mai intamplat in zona si in alte cazuri, dupa ce au fost date petreceri la care au participat si oameni care au fost tentati de ceea ce au vazut in imobile, iar mai apoi le-au jefuit.

Deocamdata, anchetatorii nu au reusit sa ii prinda pe faptasi, insa forte de ordine importante au fost mobilizate in acest caz, avand in vedere ca acestia au asupra lor o arma letala. In acest sens a fost deschis si un dosar penal pentru furt calificat.

Ultimele stiri