Fostul premier Victor Ponta a publicat sambata un comentariu, la un mesaj de pe pagina sa de Facebook , in care afirma ca presedintele Klaus Iohannis „este piroman” si ca „Romania va „arde” pana tot controlul revine la Iohannis si la „Sistem” „.
Comentariul lui Ponta a venit ca raspuns la intrebarea unui utilizator al retelei de socializare, Tina Memete: „E simpla coincidenta sau ne trezim cu cate un incendiu ori de cate ori presedintelui Johannis nu-i convine cate un prim ministru? O fi piroman?”, a scris utilizatorul Tina Memete intr-un comentariu, la un mesaj publicat sambata pe pagina de Facebok a lui Victor Ponta, citat de Hotnews.ro.
Mesajul lui Ponta contine adresa unui articol cu titlul „COMENTARIU Colectiv si Bamboo – doua incendii, acelasi discurs la Iohannis”, publicat pe site-ul stiripesurse.ro, si urmatorul mesaj: Dl Iohannis si „Propaganda” o sa ceara iar demisia Guvernului PSD? Sau de data asta nu au reusit sa faca sa „moara oameni”? Mai incearca o data ….Asta ca sa vina iar Guvernul „Lui” tehnocrat – cel care a dat Hotararea de Guvern de mai jos ”
sursa foto: Captura Facebook
Ponta a publicat mesajul indicat mai sus in contextul incendiului care a distrus, in noaptea de vineri spre sambata, clubul Bamboo din capitala, In urma incendiului de proportii, 44 de persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale.