Un avion de luptă rusesc a tras din greşeală în oraşul Belgorod, din apropiere de Ucraina, joi seara târziu, provocând o explozie şi deteriorând clădiri, a anunţat Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.
„În timpul zborului aeronavei Su-34 ale Forţelor Aerospaţiale deasupra oraşului Belgorod s-a produs o cădere anormală a muniţiei de aviaţie”, a declarat Ministerul rus al Apărării.
Declaraţia preluată de agenţiile de presă ruse adaugă că incidentul a avut loc la ora locală 22:15 (19:15 GMT).
Avioanele ruseşti efectuează în mod regulat incursiuni peste Belgorod de la lansarea ofensivei în Ucraina, în februarie 2022.
Oficialii locali au raportat o explozie puternică în Belgorod joi seara, spunând că explozia a lăsat un crater în centrul oraşului şi a rănit două femei.”A avut loc o explozie”, a informat guvernatorul regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov, adăugând că explozia a produs un crater cu un diametru de 20 de metri într-o intersecţie din centrul oraşului.
Citând un bilanţ intermediar, Gladkov a spus că o femeie a fost spitalizată pentru o accidentare la cap, în timp ce o alta a fost tratată la faţa locului.
„Geamurile unui bloc de apartamente din apropiere au fost avariate, suflul exploziei a avariat mai multe maşini parcate şi a doborât stâlpi de electricitate”, a adăugat el pe Telegram, potrivit News.ro.