5 C
București
miercuri, decembrie 4, 2024
AcasăSocialVESTE EXCELENTA! Romanii cu VENITURI MICI sau cei cu PROBLEME DE SANATATE...

VESTE EXCELENTA! Romanii cu VENITURI MICI sau cei cu PROBLEME DE SANATATE vor plati MAI PUTIN la factura la GAZ! Vezi conditiile!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Persoanele cu venituri reduse şi cele cu probleme de sănătate vor fi declarate consumatori de gaze vulnerabili. Consumatorii de gaze casnici cu venituri mici şi cei care din motive de vârstă sau sănătate necesită continuarea în alimentarea cu gaze naturale vor fi consideraţi clienţi vulnerabili, potrivit unui proiect de ordin privind furnizarea gazelor naturale la consumatorul final, elaborat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei.

Definirea consumatorului vulnerabil este importantă pentru că doar clienţii din această categorie vor mai plăti tarife reglementate după liberalizarea completă a pieţei, restul consumatorilor casnici urmând să îşi negocieze singuri tarifele cu furnizorii.
Astfel, potrivit proiectului de ordin, ‘clientul final aparţinând categoriei de clienţi casnici este înregistrat drept client vulnerabil dacă îndeplineşte cel puţin una dintre următoarele condiţii: a) are venituri reduse, stabilite de instituţiile statului cu atribuţii în domeniul protecţiei sociale; b) la locul de consum locuieşte o persoană care din motive de sănătate/vârstă necesită continuitate în alimentarea cu gaze naturale sau alte condiţii speciale referitoare la activitatea de furnizare a gazelor naturale’, scrie Agerpres.
Criteriile de încadrare a unui client casnic în categoria clientului vulnerabil din motive de venituri reduse, facilităţile şi modalităţile de implementare a acestora sunt stabilite de instituţiile statului cu atribuţii în domeniul protecţiei sociale şi se comunică furnizorului de către acestea. La fel, criteriile de încadrare a unui client casnic în categoria clientului vulnerabil din motive de sănătate/vârstă se realizează de instituţiile statului cu atribuţii în domeniul protecţiei sociale şi se comunică furnizorului de către acestea, potrivit ordinului.

Citeste si:

În urma comunicărilor primite de la instituţiile statului cu atribuţii în domeniul protecţiei sociale, furnizorul întocmeşte situaţia centralizatoare privind clienţii vulnerabili din motive de venituri reduse şi situaţia centralizatoare referitoare la clienţii vulnerabili din motive de sănătate/vârstă pe care le comunică în timp util operatorului.
Tipurile de facilităţi specifice asigurate clienţilor vulnerabili din motive de venituri reduse sunt următoarele: acordarea de ajutoare financiare de către instituţiile statului cu atribuţii în domeniul protecţiei sociale, care stabilesc cuantumul acestora, limita de venit pentru care se acordă aceste ajutoare, precum şi modalităţile de implementare a acestei facilităţi; facturarea lunară a consumului de gaze naturale de către furnizor, pe baza citirii directe de operator/autocitirii de clientul vulnerabil a indexului echipamentului de măsurare, în perioada pentru care se acordă ajutoare financiare de către instituţiile statului cu atribuţii în domeniul protecţiei sociale.
Tipurile de facilităţi specifice asigurate clienţilor vulnerabili din motive de sănătate/vârstă sunt următoarele: facturarea lunară a consumului de gaze naturale de către furnizor pe baza citirii directe de operator/autocitirii de clientul vulnerabil a indexului echipamentului de măsurare; asigurarea de către furnizor a accesului la centrul de relaţii cu clienţii prin modalităţi specifice adaptate necesităţilor tuturor categoriilor de clienţi vulnerabili din motive de sănătate/vârstă, în aceleaşi condiţii comerciale oferite majorităţii clienţilor finali.
În plus, furnizorii vor trebui să transmită, gratuit, la cererea clienţilor vulnerabili din motive de sănătate/vârstă, condiţiile comerciale de furnizare a gazelor naturale, a facturilor, a notificărilor, a plângerilor sau a oricăror materiale informative, prin mijloace electronice, dacă se solicită astfel, într-un format care este compatibil cu majoritatea programelor de citire a documentelor, culoarea fonturilor utilizate trebuind să fie în contrast cu cea a fondului.
La solicitarea clienţilor vulnerabili din motive de sănătate/vârstă, furnizorul/operatorul convine ca relaţia cu acesta (autocitirea indexului echipamentului de măsurare, transmiterea facturii pe numele şi adresa de corespondenţă a persoanei respective, notificări, plângeri etc.) să se desfăşoare prin intermediul unei terţe persoane, împuternicită de titularul locului de consum. De asemenea, pentru acest tip de clienţi, limitările şi întreruperile planificate vor fi reduse la minimum.

‘Clienţii finali protejaţi care nu pot fi deconectaţi în situaţii critice şi clienţii întreruptibili de siguranţă care prin reducerea consumului până la oprire contribuie la menţinerea securităţii în aprovizionarea cu gaze naturale în situaţii critice sunt stabiliţi de ministerul de resort’, se mai precizează în proiectul de ordin.

Acest ordin urmează să abroge Ordinul nr. 42/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind furnizarea gazelor naturale la clienţii finali, aflat în vigoare în prezent, unde nu se face referire la consumatorul vulnerabil. ANRE aşteaptă propuneri şi observaţii pe această temă până la 19 februarie 2016.

Vineri, Cristian Buşu, secretar de stat în Ministerul Energiei, a declarat că instituţia pe care o reprezintă are ca prioritate definirea consumatorului vulnerabil, întrucât sistemul actual, în care toţi consumatorii casnici de energie plătesc preţuri reglementate sub cele de piaţă, nu este o soluţie durabilă pe termen lung.

‘Ministerul Energiei, după cum am precizat în planul strategic publicat la mijlocul lunii ianuarie, are ca prioritate legislativă definirea consumatorului vulnerabil şi a consumatorului protejat, în context european. Ca principii, trebuie să se înţeleagă că sărăcia energetică este o chestiune strâns legată de sărăcie în general şi de politicile sociale ale statului. Considerăm că subvenţionarea energiei prin preţuri reglementate sub preţul de piaţă către toţi consumatorii casnici nu este o soluţie durabilă pe termen lung. Creează atât inechităţi – toţi consumatorii trebuie protejaţi în mod egal, cât şi ineficienţă economică’, a spus Buşu, prezent la conferinţa de lansare a Aspen Energy Lab.

El a precizat că procesul de deschidere a pieţei către concurenţă, respectiv procesul de liberalizare a pieţei de energie, nu este numai o obligaţie europeană asumată de România în vederea integrării în piaţa unică europeană de energie, ci este şi un proces benefic pentru consumatori.

Ultimele stiri