15.3 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăSocialAngajariVrei un job cu un salariu de mii de euro? Alege o...

Vrei un job cu un salariu de mii de euro? Alege o cariera intr-o institutie UE

in:

Stiri pe acelasi subiect

Cine nu viseaza la un job sigur, care sa-i asigureun salariu de cateva mii de euro?  Acum exista mari sanse sa ti se implineasca visul daca optezi sa-ti dezvolti cariera intr-o institutie a Uniunii Europene.

Posibilitatile sunt extrem de ridicate in conditiile in care pe 6 decembrie urmeaza sa fie lansata cea mai mare competitie din acest an pentru posturi de asistenti europeni. Persoanele care vor sa se inscrie la concurs o pot face pana pe 8 ianuarie 2013. Este important de stiut ca se cauta asistenti de gradul trei specializati in audit, finante/contabilitate si economie/statistica. Cei care trec peste toate selectiile si sunt recrutati primesc un salariu de baza de 3.300 de euro. Pe langa leafa sunt acordate si foarte multe beneficii: alocatii pentru familie, alocatie pentru casa – 2% din salariul de baza si 167.31 de euro, alocatie pentru fiecare copil aflat in intretinere – 360 de euro, alocatie pentru gradinita – 89.31 de euro . De asemenea, se poate primi si o alocatie de expatriere-16% din salariul de baza  sau o alocatie de rezidenta in strainatate- 4% din salariul de baza.

Luna viitoare sunt scoase la concurs de Comisia Europeana mai multe slujbe pentru cercetatori (AST grad 3). Daca esti tehnician de laborator in domenii precum biologie si sanatate, chimie, fizica si stiinta materialelor, fizica nucleara, ingineriei civile, ingineriei mecanice, ingineriei electrice si electronice te poti inscrie la competitia pentru un loc de munca incepand cu  data de20 decembrie pana pe 22 ianuarie 2013.

Daca te tenteaza un job intr-o institutie UE si vrei sa afli care sunt slujbele disponibile si cum poti aplica pentru ele , este bine sa consulti periodic site-ul Oficiului European pentru selectia personalului EPSO. Aici sunt disponibile cele mai multe date de care ai nevoie. Adresa portalului este http://europa.eu/epso/index_ro.htm.

Potrivit informatiilor de pe EPSO, exista mai multe tipuri de locuri de munca in institutiile UE:

1. Functionarii titulari compun functia publica europeana si se impart in doua categorii – administratori (AD) si asistenti (AST).

In mod normal, administratorii se ocupa de elaborarea politicilor si de punerea in aplicare a legislatiei europene, efectueaza analize si ofera consiliere. Un administrator poate juca un rol esential in procesul legislativ si in cel bugetar al Uniunii Europene, poate coordona vastele politici economice sau de alt tip ale statelor membre, poate participa la negocieri cu tari terte sau poate reprezenta institutiile in cadrul forumurilor internationale. Alti administratori se pot ocupa de controlul flotelor de pescuit din statele membre, de elaborarea sau de gestionarea unor programe de cercetare stiintifica sau de redactarea unei hotarari a Curtii de Justitiei a Comunitatilor Europene sau a Ombudsmanului European.” Oferim o gama larga de oportunitati de cariera pentru absolventii de studii universitare in domenii precum administratie, drept, finante, economie, comunicare si stiinte exacte, printre altele”, scrie EPSO.

In general, asistentii au atributii de suport (pe probleme de secretariat, administrative, financiare, de comunicare, de elaborare si implementare a politicilor etc). De asemenea, au un rol foarte important in gestionarea interna a institutiilor, in special in domeniul bugetar si financiar, in domeniul resurselor umane, in sectorul informatic si in cel al gestiunii documentelor.

2. Agentii contractuali au atributii administrative si de asistenta sau ofera sprijin suplimentar in domenii specializate in care nu exista suficienti functionari cu competentele necesare. Agentii contractuali sunt angajati pe o perioada fixa maxima, deseori pe baza unui prim contract incheiat pe o perioada mai scurta de timp (6-12 luni), in functie de tipul de post.

Posturile de agenti contractuali sunt disponibile pentru o gama larga de locuri de munca, necesitand diferite niveluri de calificare. Ele se impart in patru grupe:

  1. atributii administrative si de asistenta
  2. atributii de secretariat, de administrare a biroului si alte atributii similare
  3. atributii de executie, de redactare a unor documente, de contabilitate si alte atributii de natura tehnica similare
  4. atributii administrative, de consiliere, lingvistice si alte atributii de natura tehnica similare.

3. Agentii temporari (personal cu contract pe durata determinata) au o multitudine de atributii, fie foarte specializate, fie temporare, pe o perioada maxima de sase ani. Va puteti depune candidatura pentru un post de agent temporar introducand datele dumneavoastra in baza de date „EU CV online„, administrata de catre DG Resurse Umane si Securitate din cadrul Comisiei Europene. Concursurile de selectie pentru agenti temporari sunt organizate, in general, de institutii si agentii si mai putin de EPSO. Prin urmare, daca sunteti interesati de acest tip de post, va recomandam sa vizitati cu regularitate site-urile de internet ale institutiilor si agentiilor UE.

4. Stagiari. In fiecare an, peste 1.200 de tineri au posibilitatea de dobandi noi competente profesionale, de a-si dezvolta calitatile personale si de a-si largi cunostintele despre UE prin intermediul stagiilor in institutiile europene. Parlamentul European, Consiliul, Comisia, Curtea de Justitie, Comitetul Economic si Social, Comitetul Regiunilor si Ombudsmanului European organizeaza stagii de 3-5 luni, destinate tinerilor absolventi de universitate. Stagiarii primesc sarcini similare cu cele ale functionarilor cu cel mai mic grad AD. Programele pentru stagiari sunt gestionate de institutii. Consultati site-urile acestora pentru informatii suplimentare privind stagiile si formalitatile de inscriere.

5. Expertii nationali detasati  sunt functionari nationali, internationali sau angajati in sectorul public care lucreaza, temporar, pentru o institutie europeana. Ei isi pun experienta acumulata in domeniul in care lucreaza la dispozitia institutiei respective si se intorc in tara cu o serie de noi cunostinte despre politicile si procedurile UE, dobandite pe durata detasarii.

Expertii nationali detasati lucreaza alaturi de functionarii europeni, contribuind la realizarea obiectivelor strategice definite de o directie generala sau de un serviciu. Fiecare expert lucreaza sub indrumarea unui functionar european, conform unei fise a postului detaliate si supuse unor reglementari menite sa impiedice aparitia unor conflicte de interese. Expertii nationali detasati sunt selectionati printr-o procedura specifica, fara implicarea EPSO. Informatii privind oportunitatile actuale pot fi obtinute, in general, de la birourile Reprezentantelor Permanente ale statelor membre pe langa Uniunea Europeana, aflate la Bruxelles.

6. Personal interimar. Unele institutii angajeaza personal la nivel local, pe termen foarte scurt (pana la 6 luni), prin intermediul agentiilor de munca temporara.

Ultimele stiri