MOLDOVA
Mai ales pe parcursul primei saptamani, vor alterna intervalele cu incalzire si racire a vremii. Astfel, pe 8 aprilie si in intervalul 12-14 aprilie, maximele termice vor atinge medii de 18…19 grade, iar minimele termice vor fi in jurul a 7 grade. In contrast, in zilele reci, care se estimeaza a fi pe 10 aprilie si in intervalul 15-17 aprilie, mediile maximelor diurne nu vor depasi 12 grade, iar minimele noptilor vor fi in jurul a 3 grade. Intre 17si 21 aprilie, vremea se va incalzi treptat, astfel incat media temperaturilor maxime va urca de la 14 la 17 grade, iar media minimelor termice nocturne se va situa intre 3 si 5 grade. Ploile vor fi in general slabe si vor avea o probabilitate mai ridicata de aparitie in intervalele 9-10 aprilie si 14-16 aprilie, cand pot fi si sub forma de aversa.