Fetele lui Gabriel Cotabita si-au vandut tatal televiziunilor de scandal!

Fetele lui Gabriel Cotabita si-au vandut tatal televiziunilor de scandal!
Raw Life and Style

Fetele lui Gabriel Cotabita au vandut imaginea tatalui lor televiziunilor, scrie onlinereport.ro.

Atunci când tatăl lor se afla în comă, iar ele deveniseră cele mai “vânate” personaje de către televiziuni, fetele lui Gabriel Cotabiţă au refuzat din start orice contract care le-ar fi obligat să vorbească despre suferinţa lor. Timpul a trecut însă, artistul şi-a revenit spectaculos, dar tratamentul pentru recuperare costă foarte mult, iar familia ar fi ajuns la fundul sacului, susţin apropiaţii. Şi, cum momentul externării se apropie şi nevoia de bani ar fi din ce în ce mai mare, fiicele lui Cotabiţă s-au văzut nevoite să apeleze la ultima soluţie pe care au avuto la îndemână – să-şi “vândă” tatăl. Astfel că, după săptămâni în care s-au luptat cu propriile principii, precum şi cu orgoliul artistului, care nu vrea să accepte nici în ruptul capului ajutorul altora, fetele lui Cotabiţă şi-au călcat pe inimă şi au făcut un pact.


Citeste si:

Despagubiri de 50.000 de euro pentru Gabriel Cotabita dupa ce a fost fotografiat pe patul de spital!

Ce s-a intamplat cu asistenta care s-a fotografiat cu Gabriel Cotabita pe patul de spital?!


Totul însă din dragoste pentru tatăl lor, căruia i-au fost mereu alături şi pentru care s-au rugat zi şi noapte încă din primele clipe în care acesta a fost găsit inconştient într- o sală de fitness. Fără ca artistul să ştie, pentru că acesta nu şi-ar fi dat niciodată acordul, fetele sale au scos pe piaţă (contra amortizării cheltuielilor cu tratamentul tatălui lor), primele imagini cu solistul aproape refăcut, ieşit la plimbare, pe aleile Spitalului Elias, acolo unde este internat în prezent. Cotabiţă este schimbat faţă de cel aflat pe patul de spital, are cu câteva kilograme în plus şi merge foarte bine. Pentru a fi însă recuperat total, el va fi nevoit să-şi continue tratamentul acasă. Astfel că, odată externat, graţie eforturilor făcute de fetele sale, acesta îşi va putea permite o asistentă, un fizioterapeut, precum şi medicamente extrem de costisitoare. Totodată, în urma unor contracte de imagine, rezultate tot din difuzarea filmuleţului cu artistul la plimbare, Cotabiţă va beneficia şi de anumite gratuităţi.

Citeste pe aceeasi tema:  Maia Morgenstern are probleme GRAVE cu banii! Vezi cat castiga!


Share this post