Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a detaliat, marți, de la sediul MAI, despre măsurile luate cu ocazia Sărbătorii de Paști.

„Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei, în afara curții sau a imobilului în care locuiesc, respectând regulile de distanțare socială, astfel încât să fie evitată aglomerația și formarea grupurilor mai mari de trei persoane. În acest sens, doi sau trei locatari dintr-o scară de bloc pot oferi Sfânta Lumină, primită de la voluntari, tuturor vecinilor.

În zonele carantinate, Sfânta Lumină va fi dusă cu ajutorul personalului Ministerului Afacerilor Interne de la Centrele episcopale la parohiile din zonele carantinate.

În noaptea de Înviere este permisă circulația tuturor preoților care distribuie Sfânta Lumină la casele credincioșilor, cât și a voluntarilor, care vor avea asupra lor Cartea de identitate, ecusonul nominal din partea parohiei, mască şi mănuşi de protecție.

Echipajele care acționează în posturile fixe și cele aflate la punctele de frontieră, aflate în misiuni coordonate de către Ministerul Afacerilor Interne, vor oferi Sfânta Lumină persoanelor aflate în trafic (în baza excepțiilor de circulație prevăzute în Ordonanțele militare anterioare) sau care tranzitează frontiera.

Cadrele existente sub coordonarea Ministerului Afacerilor Interne, aflate în misiune în noaptea de Înviere, vor distribui Sfânta Lumină spitalelor, centrelor sociale și centrelor de carantină”, a declarat Marcel Vela.

Transparenta face diferenta