facebook
Sanatate

Ai intrebat vreodata un medic dermatolog despre riscurile unui selfie? Vezi la ce te supui!

O autoare de blog britanică susține că selfie-urile i-au provocat apariția unor riduri fine și mici pete pe față, iar un dermatolog nu exclude această posibilitate, însă cu unele nuanțe, scrie friday-magazine.ch, potrivit Agerpres.

Explicația ar fi că aparatele emit lumină albastră, potențial nocivă pentru piele.

Potrivit unui articol apărut în Daily Mail în cursul acestei săptămâni, o autoare de blog, Mehreen Baig, ar fi observat apariția unor defecte cutanate pe față: mici pete suprapigmentate și riduri fine. Tânăra obișnuiește să facă circa 50 de selfie-uri pe zi și afirmă că problemele i-ar fi apărut ca efect al luminii albastre emise de smartphone.

Informația a fost preluată în zilele următoare de presa anglo-saxonă, iar New York Post a intervievat un dermatolog, dr David E. Bank, care a confirmat că astfel de simptome au fost constatate când expunerea a fost intensă. Nu a spus însă că un smartphone ar fi capabil de așa ceva. Cine se teme totuși de astfel de efecte nu are decât să își dea pe față cu o cremă de protecție solară, încheie friday-magazine.ch.

Share Page

Close