Dosar&Interviu

Ce inseamna femeia pentru Andrei Paunescu!? Interviu martisor de 1 martie!

andrei paunescu65964_750633628313704_2499131648361716514_nPentru ca este 1 Martie si femeile din toata Romania primesc martisoare iata un interviu cu Andrei Paunescu realizat de Vladimir-Adrian Costea.
– Buna Andrei, iti multumesc pentru bunavointa de a-mi oferi acest interviu. Intrucat primavara este atat de aproape, te rog sa-mi spui, pentru inceput, ce reprezinta pentru tine Femeia?

Femeia este si inceputul, este si sfarsitul. In toate sensurile. De la ea pleaca toate, pentru ea facem noi, barbatii, tot ce facem, ea ne lumineaza si ea ne innegureaza. Ea ne naste, ea ne creste, ea ne invata, pentru ea uitam si ne aducem aminte, pentru ea inventam si ne reinventam, pe ea o iubim, pe ea o gelozim, de ea nu scapam niciodata, ea ne ridica, ea ne coboara si tot ea se ocupa de coliva noastra.
– Ce admiri la o femeie? Daca-mi permiti, ce nu ar trebui sa faca femeia pentru a nu-si pierde stralucirea?
Admir in primul rand capacitatea de a ramane femeie. Puterea cea mai mare a femeii de astazi este sa nu devina barbat, asa cum gresit o indeamna societatea si falsa miscare feminista, care uita ca nu putem fi nici egali, nici inegali, din simplul motiv ca suntem altceva. De ce sa comparam buldozerele cu fulgii? De ce ar vrea matasea sa aiba randament de smirghel? Dincolo de aceste chestiuni de ansamblu, sunt acele probleme de fiecare zi, pe care le admir la femei, ca orice barbat: frumusete, caracter, inteligenta, fidelitate, loialitate, cultura, talent, inspiratie, perseverenta.
andrei paunescu10401974_766249343418799_8540904492791536582_n– Ce inseamna pentru tine zilele de 1 si 8 martie? Povesteste-mi, te rog, despre o experienta care te-a marcat pana in acest moment referitoare la aceste sarbatori.
La origine, 1 si 8 martie inseamna ceva nobil, frumos si necesar. Traditia comerciala si cliseele sociale au transformat, in primele zile din martie, placerea de a ne felicita femininele in obligatia de a o face, ostentativ, snob, demonstrativ. Experienta despre care ma intrebati a avut loc in liceu. Eram doar doi baieti intr-o clasa de zeci de fete, iar profesorii erau, in majoritate, femei. Obiceiul de a darui martisoare tuturor doamnele si domnisoarele cu care ne vedeam la scoala devenise o corvoada, o obligatie anuala care isi pierduse semnificatia luminoasa initiala. S-a intamplat, intr-un an, sa fiu foarte racit, la inceput de martie. Am cam lipsit, deci, de la scoala intre 1 si 8 martie. Atunci am descoperit ca acest interval poate fi unul normal, relaxat, fara spaima ca s-ar putea supara cineva daca nu primeste martisorul potrivit sau daca il crede pe al alteia mai frumos, mai scump, mai atent ales.
– Ce loc ocupa Femeia in poezia si cantecele lui Andrei Paunescu?
In poezia si in cantecele mele, femeia este pe acelasi loc pe care il ocupa in viata de dincolo de versuri si de chitara: rolul principal. Uneori unic.
– Care a fost prima melodie pe care ai cantat-o? Totodata, cum a fost prima aparitie pe scena?
In primul rand, as vrea sa fac diferenta dintre „melodie”, care inseamna partea muzicala a unei piese, si „cantec”, care inseamna totalitatea – versurile, muzica, mesajul. Cand eram mic, pana prin 1978, eram pasionat de hiturile epocii: „Ramaya”, „Brown girl in the ring” (Boney M), cateva refrene de muzica romaneasca de la radio. Apoi, de pe la 9-10 ani, dupa ce tata m-a luat permanent langa el, mai ales la Cenaclul Flacara, am descoperit muzicile pe care le iubesc si astazi. Dintre sute de cantece si artisti, as spune, la repezeala: „Honky Tonk Woman” (Rolling Stones), „Raindrops keep falling on my head” (BJ Thomas), „Let it be” (Beatles)… Am fost martorul scrierii sau lansarii unor capodopere ale folkului si rockului nostru („Opinia mea” – Victor Socaciu, „Ruga pentru parinti” – Stefan Hrusca, „Un om pe niste scari” – Mircea Vintila, „Amintire cu haiduci” – Vali Sterian, „Trenul fara nas” – Iris si atatea altele). Prima piesa pe care am cantat-o in public a fost „Lumea de maine” a lui Ion Zubascu, la Sala Polivalenta, in februarie 1979, la Cenaclu, avandu-l ca sprijin pe Evandro Rossetti, la chitara. Dar socurile muzicale pozitive care mi-au marcat cel mai mult viata si perspectiva asupra muzicii au fost in 1982, cand „Iris” a venit la Cenaclul Flacara, in cea mai buna componenta si varianta componistica pe care a avut-o vreodata. Atunci am descoperit ca inima mea bate rock-folk si tot atunci am descoperit, in repertoriul celor de la Iris, trupa cu care, de atunci, rezonez cel mai mult din tot ce am ascultat pana acum: AC/DC (mai exact, startul a fost dat de piesa „Highway to hell”). In 1981-82, m-am apucat de chitara, apoi, in 1983 am fondat trupa de rock „Totusi”, pentru care am inceput sa scriu piese, de la 14 ani, cat aveam atunci. Primele cantece au fost compuse pe versurile lui Adrian Paunescu: Totusi (1983), In graba, Robotii, Marile iubiri, Sapte mari si sapte tari, Noua moda (1984) si, in urmatorii doi-trei ani: Dreptul la dragoste, Un om simplu, Vai ce mic oras, Cetateanul turmentat, Pamantul din luna, Haide mama haide tata, Artist neinteles, Masina de paine, E prea lung drumul pana-n comunism, Lemn de foc. Amor cubist l-am scris in 1987, apoi am dus la capat alte piese care au devenit cunoscute, in spectacole mai mult sau mai putin clandestine: Suntem aroganti, Acelasi basm, Cosas in fan, Indragostit de tine, Normalizarea anomaliei, In asteptarea lui Mos Craciun, Ruga pentru poporul roman, Intr-un oras indepartat, Intr-o buna zi, Aprobari, Buletin de vot. In vara lui 1988, am facut o prelucrare muzicala rock-folk a unei linii melodice populare, pe care tata a scris o sintagma, un titlu, o poezie, devenite imediat mare cantec national: „Doamne, ocroteste-i pe romani!”. In anii urmatori, am mai scris cateva piese pe care publicul le-a primit bine, ca Figurantii (1995), Liberi spre abator, Ce simplu mi-ar fi daca nu te-as iubi (1996), Sa fii si tu un Mos Craciun (1997), Imnul tricolorilor, Romani pentru romani, Tara lui Impozit Voda (1998). Am inceput, pe la 30 de ani, sa scriu cantece pe versurile mele: O singura poveste – barbatul si femeia (2000), Amana sfarsitul (2001), Noi intre noi, Fara clovn (2005), Te vad, Nebunia ce ne tine (2009), Iobag la patron, iobag la stat, Ori porc, ori prost, Zodiacul cu femei, Sa fim mai frumosi (2012), Las-o sa plece, Vino acasa (2013), Popor de somnoroase pasarele (2014). Scurta intrebarea, lung raspunsul, semn ca m-ai atins la ce imi place mult.

Citeste mai mult despre planurile de viitor ale lui Andrei Paunescu in pagina urmatoare>>>>>

Pagini: 1 2

Ultimele stiri

Spre TOP