Vasile Carare, unul dintre cei mai iubiti si apreciati dascali ai Colegiului „Dimitrie Cantemir”, din Huşi, a fost găsit decedat în curtea locuinţei fiului său, scrie adevarul.ro.
Descoperirea a fost făcută de fiica profesorului, care a fost alertată de mama sa, îngrijorată că acesta nu răspunde la telefon. Tânăra a cerut ajutorul la 112, însă cadrele medicale sosite la faţa locului nu au mai putut face nimic altceva decât să declare decesul profesorului Cărare.
Trupul neînsufleţit al profesorului Cărare a fost descoperit în apropierea unei scări improvizate la locuinţa aflată în construcţie. Din declaraţiile date de rude poliţiştilor, Vasile Cărare obişnuia să meargă frecvent la casa fiului său. Cel mai probabil, cred poliţiştii, bărbatului i-a sa făcut rău şi a căzut de pe scară.
Citeste si:
Profesor UCIS cu arbaleta de un elev de doar 14 ani!
Profesorii romani, umiliti! Sunt printre cel mai prost platiti din UE!
„Soţia persoanei decedate a fost cea care l-a sunat insistent şi, văzând că nu răspunde la telefon şi-a alertat fiica. Cauzele exacte ale decesului urmează a fi stabilite în urma efectuării necropsiei, trupul neînsufleţit fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală”, a precizat, pentru adevarul.ro, Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.
În vârstă de 63 ani, Vasile Cărare preda contabilitatea la Colegiul „Dimitrie Cantemir” Huşi, fiind unul dintre cei mai iubiţi profesori ai liceului.