15.3 C
București
vineri, octombrie 4, 2024
AcasăACTUALITATELiviu Dragnea il ATACA pe Marian Godina, desi REALITATEA din Teleorman il...

Liviu Dragnea il ATACA pe Marian Godina, desi REALITATEA din Teleorman il contrazice CLAR!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că nu este adevărat că în judeţul Teleorman nu există spaţii în care se vând cărţi, iar cei care au lansat aceste afirmaţii au dorit „să arunce cu noroi”.

Declaraţia liderului PNL vine după ce în ultimele zile în presă şi pe reţelele de socializare s-a discutat despre lipsa unei librării în judeţ.

„Nu este adevărat că în Teleorman nu sunt locuri unde se vând cărţi. Sunt peste două sute şi ceva de locuri unde se vând cărţi. Poate nu au codul CAEN aşa cum trebuie cineva să găsească sau poate trebuia să se dea o hotărâre de consiliu judeţean să fi obligaţi să se cumpere anumite cărţi ca să nu mai fie unii supăraţi. Le urez celor care au făcut asemenea afirmaţii să vină să cunoască întâi judeţul înainte să arunce cu noroi”, a spus Liviu Dragnea, într-o declaraţie de presă la Alexandria, după depunerea listelor de candidaţi ale PSD Teleorman.

Discuţiile pe marginea acestui subiect au apărut în urmă cu câteva zile când poliţistul Marian Godină a afirmat pe pagina sa de socializare că în Teleorman nu se regăseşte cartea sa ‘Flash-uri din sens opus’ deoarece nu există nicio librărie care să o expună spre vânzare. În replică, fostul prefect al judeţului, actual candidat la Senat, Carmen Daniela Dan, a publicat o postare din care rezultă că în judeţ sunt 255 de firme care au autorizaţie pentru comerţul cu cărţi, menţionând în acelaşi timp că „Teleormanul nu este un judeţ de inculţi şi agramaţi”.

În Alexandria, ultima librărie s-a închis în 2011. Cărţi se mai găsesc în reşedinţa judeţului Teleorman la chioşcurile de ziare şi în papetării, conform adevarul.ro. Există două firme în Alexandria care au la intrare scrisă denumirea ”Librărie”, însă nu sunt locuri unde se vând exclusiv cărţi. Atât la Librăria ”Gabri Ella”, cât şi la Librăria Moromeţilor, se vând în principal produse de papetărie, jucării sau haine pentru copii.

Ultimele stiri