11.4 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăACTUALITATESorin Oprescu SALTAT de DNA! Lua MITA pe banda rulanta, cate 10...

Sorin Oprescu SALTAT de DNA! Lua MITA pe banda rulanta, cate 10 la suta din fiecare contract!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Liberalul Iulian Dumitrescu are interdicţie de exercitare a funcţiei după ancheta DNA

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, are interdicţie...

Florin Citu pus sub urmarire penala!

Florin Citu a fost pus sub urmarire penala in...

Primarul liberal Catalin Chereches a fost arestat in Germania.

Primarul liberal din Baia Mare, Catalin Chereches, a fost...

Sorin Oprescu a fost reţinut în noaptea de sâmbătă spre duminică de DNA, dupa care a  asistat la percheziţiile care au avut loc la casa lui de la Ciolpani, judeţul Ilfov, alte percheziţii derulându-se la primărie, instituţii din subordine şi sediile unor firme, potrivit unor surse judiciare.

La Primăria Capitalei se fac percheziţii la departamentele de licitaţii, economic şi tehnic. Alte percheziţii au loc la instituţii din subordinea primăriei, respectiv la Administraţia Cimitirelor şi la Centrul Cultural „Palatele Brâncoveneşti” de la Mogoşoaia.

În total, în acest dosar sunt efectuate duminică percheziţii în 13 locuri din municipiul Bucureşti şi judeţele Bacău, Călăraşi şi Ilfov, din care trei sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice, precizează DNA.

La sediul DNA, au început să fie aduse la audieri mai multe persoane, printre care angajaţi ai primăriei.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurori ai DNA – Secţia de Combatere a Corupţiei fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în perioada 2013-2015.


 

Citeste si:

Fostul consilier al lui Oprescu si-a recunoscut faptele si il toarna la DNA si pe primarul capitalei!

Cum isi apara Oprescu consilierul SALTAT de DNA: Ori esti prost, ori esti prost!


 

Astfel, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, duminică sunt efectuate percheziţii în 13 locuri din municipiul Bucureşti şi judeţele Bacău, Călăraşi şi Ilfov, din care trei sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

Conform unor surse judiciare, percheziţii au loc la Primăria Capitalei, Administraţia Cimitirelor şi la Centrul Cultural „Palatele Brâncoveneşti”.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Potrivit DNA, primarul ar fi primit 25.000 de euro sâmbătă de la şeful unei instituţii din primărie, care ar fi intermediat mita.

„În  perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a înfiinţat în administraţia locală din Municipiului Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului Bucureşti”, se arată în ordonanţa de reţinere a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Conform documentului citat, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului Municipiului Bucureşti, cu titlul de mită. Un procent de 10% din valoarea contractului ar fi fost cerută pentru Sorin Oprescu.

„Concret, membrii grupului, persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea Primarului Municipiului Bucureşti facilitau câştigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentaţia de atribuire, precum şi să aprobe şi dispună efectuarea plăţii facturilor emise de firmele respective, foarte repede faţă de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcţii de conducere în aparatul Primarului Municipiului Bucureşti, precum şi pentru Primar”, mai arată anchetatorii.

Potrivit procurorilor anticorupţie, sâmbătă, în baza în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful unei instituţii publice din subordinea Primăriei şi o persoană de încredere a primarului, Oprescu ar fi primit de la primul 25.000 euro din 60.000 euro pretinşi de cei doi de la patru denunţători pentru Oprescu.

Primarul Capitalei va fi dus, duminică, la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

 

Ultimele stiri