Aproape toate catrenele lui Nostradamus vorbesc despre dezastre, războaie, cutremure şi crime politice care schimbă omenirea. Cei care i-au tradus opera susţin că el a prezis marele incendiu din Londra, din anul 1666, împărăţia lui Napoleon sau ridicarea lui Hitler, scrie libertateapentrufemei.ro.
Până şi evenimentele din 11 septembrie, din Statele Unite ale Americii, pot fi descifrate în versurile sale alambicate. Dar criticii spun că nici una dintre profeţii nu este datată cu exactitate, iar termenii folosiţi sunt vagi. Astfel că versurile sale pot fi interpretate în diverse moduri, pentru a se potrivi marilor momente istorice. În pofida scepticilor, există un consens general că cele două războaie mondiale, bomba nucleară de la Hiroshima sau venirea la putere a marilor dictatori, Hitler şi Stalin, au fost prezise corect de Nostradamus.
Nostradamus a transmis lumii profeţiile sale într-un limbaj codificat, pe care românul Vlaicu Ionescu a reuşit să îl descifreze în cea mai mare parte. În cartea sa „Mesajul lui Nostradamus către români“, publicată în 1998, Ionescu susţine că în „Centuriile“ marelui profet stă scris destinul ţării noastre. El a tradus versurile codificate şi a descoperit o serie de coincidenţe care marchează unirea principatelor, participarea României în cele două războaie mondiale şi rolul ei pe graniţa de est a frontului, ocuparea ţării de către armata sovietică şi instaurarea comunismului.
Citeste si:
Profetiile lui Rasputin se adeveresc! ”In locul Rusiei va fi o GROAPA rosie!”
”Dupa Ucraina, Rusia va ataca Turcia!” – profetiile lui Vilna Gaon S-AU ADEVERIT!
Vlaicu Ionescu este convins că a descifrat în catrenele lui Nostradamus revoluţia din 1989, iar traducerea lui coincide cu interpretarea altui traducător celebru al operei nostradamiene, Paulus. Cel din urmă demonstrează, de asemenea, că Nostradamus a prezis căderea comunismului şi destrămarea URSS. “La loy Morique on verra deffaillir,/ Après une autre beaucoup plus seductive:/ Boristhenes premier viendra faillir,/ Par dons et langues une plus attractive”, scria Nostradamus. Vlaicu Ionescu interpretează astfel: comunismul sovietic (boristhenes) va fi primul care va cădea, căci un alt sistem politic se va dovedi mai atrăgător, atât prin sprijinul material (dons – daruri), cât şi prin influenţa culturală (langues). Iar acest sistem nou este democraţia împrumutată din Occident. Boristhenes este numele dat în vechime fluviului rusesc Nipru, dar poate fi legat şi de numele lui Boris Elţîn, cel care a dat semnalul destrămării URSS.
Una dintre cele mai temute profeţii ale lui Nostradamus este legată de izbucnirea unei noi conflagraţii la nivel mondial. Traducătorii lui spun că va sosi pe lume un al treilea antihrist, aşa cum era numit şi Hitler, care îşi va trimite armatele asupra Europei. Noul antihrist pare să vină din Orientul Apropiat, iar urgia pe care o va declanşa se va încheia doar când marile puteri de la Polul nord se vor uni, probabil fiind vorba de Rusia şi SUA. O interpretare a catrenului arată că România trebuie să se teamă de vecinii ei puternici, în special de Rusia, care va lovi când economia noastră va fi la pământ. Începând de anul acesta, se vor arăta primele semne ale declinului, vor avea loc atentate la adresa marilor lideri politici și conflicte militare în apropierea granițelor noastre. Se pare că, din 2015, vor fi eliminate taxe care nu vor avea, însă, efecte pozitive ci, din contră, vor crea haos. În schimb, popoarele Europei vor învinge barierele lingvistice și vor găsi o cale de reconciliere.