Contactat de Europa FM, părintele Costel Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, afirmă că este normal ca Patriarhul să fie însoţit de o maşină de poliţie în deplasările la diverse evenimente.
„La solicitarea scrisă, Patriarhia Română poate beneficia de o astfel de maşină de poliţie, ţinând cont de importanţa unor evenimente sau de vizite ale unor delegaţii oficiale, în special din străinătate. Patriarhul are o maşină de poliţie în faţă atunci când participă la evenimente oficiale ale Patriarhiei Române, dar aceasta se face în baza protocolului încheiat cu Ministerul Afacerilor Interne. Acest protocol este dinainte de anul 2007”, a declarat reprezentantul BOR.
Pus în faţa articolului de lege care prevede că doar preşedintele, premierul şi preşedinţii celor două camere ale Parlamentului au dreptul la coloană oficială, părintele Costel Stoica a declarat: „Cred că faceţi o confuzie. Acolo e vorba despre o coloană oficială. În acest caz este doar o maşină de poliţie care asigură fluidizarea traficului la evenimentele oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române.”
Citeste si:
MEGA AFACEREA Sf. Parascheva: BOR a castigat o suma URIASA pe smerenia pelerinilor!
Însă Codul Rutier defineşte coloana oficială astfel: „Unul sau mai multe vehicule care circula pe drumul public si sunt însotite de unul sau mai multe autovehicule ale politiei rutiere, care au în functiune semnale speciale de avertizare sonore si luminoase de culoare rosie.”